Demult le urmăream și ziceam că poate cândva o să am și eu măcar unu. Însă m-am făcut cu trei :).
Le căutam prin magazine, dar nu le găseam. Văzusem totuși unul, însă nu mi-a plăcut, era prea rigid. Restul le vedeam afișate în magazine online. Însă oricât de frumos ar arăta în poză, nu m-am încumetat să cumpăr unul. Ca să știu că e într-adevăr ceea ce caut, eu voiam să simt textura, să-l sucesc și învârtesc, să văd cât de greu e, să mă așez pe el.
Negăsind ceea ce căutam în cap deja intrase ideea că o să mi-l fac singură. Am început să caut materiale necesare: fire, umplutură, husă interioară. Mai întâi am căutat firele care s-ar potrivi pentru un puf. Și am găsit, un magazin din Cluj-Napoca cu o mulțime de modele și culori. Înițial nu mă puteam decide ce să aleg (erau mai multe care îmi plăceau). Până la urmă mă hotărâsem să fac totuși 3 pufuri din modele și culori diferite.
Atunci când nu găsesc materialele necesare într-un magazin fizic, în schimb le găsesc în online, întotdeauna înainte să le cumpăr eu mă documentez și caut informații care să mă convingă că anume acela e magazinul potrivit. Așa a fost și în cazul magazinului de fire, fără să-mi fi recomandat cineva am fost foarte mulțumită de materialele și serviciile oferite.
Apoi a urmat căutarea materialului pentru husa interioară (am găsit exact de ce aveam nevoie la un magazin second) și umplutura (nu am vrut să folosesc granule de polistiren, deoarece e nevoie să le reînnoiești după o perioadă, plus că și sunetul produs de aceste granule mi se pare cam enervant). M-am gândit și la varianta de umplutură pentru perne, însă mi se părea cam mult ca preț și cantitate pentru ceea ce voiam eu. Am găsit un fel de bureți, moi, nu fac zgomot, nu se deformează când te așezi și revin rapid la forma inițială.
Puful îl pot folosi ca fotoliu, ca măsuță sau ca pernă pentru picoareAm ales modelul tricotat, deoarece mi s-a părut mai potrivit pentru mine, și am creat pufurile după un tutorial de pe youtube. Husa exterioară nu se scoate, însă nu cred că va fi o problemă, dacă va fi nevoie eu oricând pot să o descos ușor, o spăl și o pun la loc.
Da, poate pentru cineva e mult mai ușor să cumpere unu, mai ales dacă a găsit unu potrivit criteriilor dorite. Însă atunci când nu găsești, cauți materialele necesare și ți-l faci singură. Plus la toate se alătură și o dorință mare de a-l face până când nu-ți iese.
Pufurile pe care le-am făcut sunt moi, ușoare, calde și în culorile care îmi plac.
No Comments